Deputatul Alina Gorghiu initiaza un proiect de lege care sa impuna medierea ca procedura prealabila obligatorie pe anumite tipuri de litigii!

Lasă un comentariu

Noiembrie 26, 2011 de Autorul

Deputatul PNL Alina Gorghiu (foto)presedinte al Comisiei de Justitie a partidului si secretar al Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, director executiv al Centrului avocatilor mediatori si membru in conducerea Uniunii Nationale a Mediatorilor din Romania, a initiat un proiect de modificare a Legii 192/2006 care sa impuna ca medierea sa fie o procedura prealabila obligatorie pe anumite tipuri de litigii.Aceasta este noutatea absoluta, in contextul in care, dupa cinci ani de practica in acest domeniu s-a constatat ca instantele judecatoresti, desi au obligatia legala de a recomanda medierea justitiabililor, nu o fac, intrucat aceasta procedura este una facultativa. Pornind de la acest aspect, dar si punand in discutie noutatile pe care le aduce acest proiect, precum si problemele existente in lumea mediatorilor, deputatul Alina Gorghiu a acordat un interviu pentru cititorii Lumeajustitiei.ro.

Au trecut cinci ani de cand Romania ar fi trebuit sa consolideze institutia medierii astfel incat incarcatura cu dosare din instante sa devina din ce in ce mai mica. Cu toate acestea, se observa un fenomen invers, ba mai mult, medierea pare a fi o institutie facuta pentru orice tara europeana, mai putin Romania. De ce?

In general, un stat cand vrea sa-si implementeze o idee buna, cu retete de succes in alte state UE, trebuie sa atinga doua puncte: in primul rand, declaratia de intentie, care la noi exista din 2006, cand a fost adoptata si promulgata Legea 192, si alocarea de resurse bugetare pentru a da viata si a sustine in timp dezvoltarea acestei idei. Daca prima parte a fost bifata, din pacate, partea a doua, care arata cat de mult statul roman prin MJ a vrut sau nu sa sustina acest proiect, este inexistenta. In prezent, institutia medierii in Romania se afla in continuare in etapa de cristalizare conceptuala si structurala, incercand doar prin corpul mediatorilor autorizati – si nici aici nu avem unitate in viziune – sa-si defineasca cat mai precis statutul de institutie legala si sa se delimiteze cat mai eficient de institutiile si profesiile cu competente si atributii similare. Pe romaneste, e momentul in care Ministerul Justitiei va trebui sa devina un participant activ in promovarea medierii, mai ales in contextul Raportului de Tara pe Justitie si a Raportului privind starea Justitiei din Romania. Nu inteleg deloc de ce MJ refuza aceasta gura de oxigen pentru sistemul judiciar.

Oare pentru ca insusi ministrul provine din avocatura si medierea – sa zicem asa – ia de la gura avocatilor anumite procese? Adica medierea ar subtia portofelul caselor de avocatura?

Nu stiu motivele reale care il fac pe ministrul Justitiei sa nu aiba un punct de vedere clar si public exprimat referitor la profesia de mediator, dar ma indoiesc ca un asemenea rationament ar fi demn de un ministru al Justitiei. Si spun asta pentru ca e un mit fals ca medierea nu face casa buna cu avocatura, dimpotriva, avocati foarte buni din Romania au recunoscut ca aceasta teama apartine doar avocatilor slab pregatiti. Am certitudinea ca se va trece peste aceasta disputa artificiala creata de unii care pun interesul personal peste ceea ce ar trebui sa insemne interesul justitiabilului si cel general.

Ce aduce nou acest proiect? Cine va sprijina initiativa si cu cine ati lucrat la ea?

Nu e vorba numai de mine, ci de o echipa formata din mediatori, proiectul fiind dezbatut timp de patru luni de zile in diverse dezbateri la nivel national. Asta pentru ca eu chiar cred ca daca vrei sa vii in Parlament cu o initiativa legislativa completa, coerenta, chiar trebuie sa faci o dezbatere serioasa, nu un simulacru, cum s-a intamplat in Romania cu majoritatea proiectelor legislative. Marea noutate este impunerea medierii ca procedura prealabila obligatorie pe anumite tipuri de litigii, de exemplu in domeniul protectiei consumatorului, in materia dreptului familiei, cauzele de malpraxis, litigii de munca, civile si comerciale a caror valoare este sub 50.000 de lei, si in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila. Cu alte cuvinte, ca sa fiu cat mai explicita, proiectul de lege va crea asa numita competenta a medierii. Asemenea procedura exista, spre exemplu, inca din martie 2011 in Italia, mai exista in Grecia, Ungaria, S.U.A. Chiar la Adunarea Generala a Retelei Europene a Consiliilor Judiciare reunita la Vilnius in iune 2011 s-a concretizat o declaratie in care se mentioneaza expres ca sistemele de solutionare alternativa a disputelor pot oferi cetatenilor pot oferi oamenilor o metoda viabila de a solutiona intr-o maniera pasnica si completa conflictele in care sunt parte, ba chiar in recomandare este incurajata adoptarea de masuri legislative in statele nationale pentru intarirea rolului medierii si concedierii, precum si pentru stabilirea serviciilor publice adecvate si a unui rol activ al instantelor in sprikâjinirea si promovarea unor astfel de servicii.

In ultima vreme, am observat conflicte majore legate de asa-numitul monopol al Consiliului de Mediere, probleme ce tin si de alegerile care nu au avut loc in termenul prevazut de lege precum si lipsa unui instrument de control asupra banilor realizati din cursurile de formare si din cotizatii si alte taxe de tablou. Cine ar putea sa regleze imaginea acestui corp al mediatorilor si sa medieze, cum s-ar spune, chiar intre mediatori, aceste probleme?

Aveti dreptate, vorbim de existenta unei situatii delicate la nivelul structurii de conducere a profesiei de mediator, dar pentru a nu decredibiliza aceasta profesie prefer si recomand tuturor mediatorilor sa gaseasca formula unei comunicari interioare constructive si nu a unei politici de demolare din exterior. Ce ma intristeaza la Consiliul de Mediere este faptul ca are o agenda separata a mediatorilor, fiind una dintre putinele structuri care nu a contribuit la acest proiect de lege, surprinzatoare fiind colaborarea multor colegi parlamentari, din toate partidele politice care au inteles menirea acestui proiect si avantajele pe care acesta le va produce pentru sistemul judiciar. In ce priveste alegerile, exsta niste contestatii cu privire la modalitatea si procedura de alegeri, dar nu va pot oferi un rezultat. Deocamdata.

* Cititi aici proiectul de lege initiat de deputatul PNL Alina Gorghiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Contact:

0768.511.900

0722.511.900

Cele mai bune posturi și pagini

Despre mediere:

Parteneri:

http://mediatorbucurestimustateanu.ro/

https://mediatorbucuresti.wordpress.com

http://mediatorgiurgiu.ro/

http://mediator-bucuresti.blogspot.com/

http://nlp-xtraining.ro

http://anndrei.ro/

http://pepimustateanu.blogspot.ro/

free counters
document.write(unescape("%3Cscript src=%27http://s10.histats.com/js15_gif.js%27 type=%27text/javascript%27%3E%3C/script%3E")); try {Histats.startgif(1,2078858,4,8006,""); Histats.track_hits();} catch(err){};

acord de confidentialitate Acord de mediere definitie alternativ arbitraj avantajele medierii in caz de divort avocat divort avocat si mediator beneficiu Bucuresti Cat castiga un mediator CAT COSTA DIVORTUL PRIN MEDIERE centru de mediere conflict consens consiliu de mediere Consiliul de Mediere Contract de mediere definitie Contractul de mediere cursuri de mediator cursuri mediere divort la mediator eficient informare de la Judecatorie informare mediere tribunal judecator Judecatoria Sectorului 1 Judecatoria Sectorului 2 Judecatoria Sectorului 3 Judecatoria Sectorului 4 Judecatoria Sectorului 5 Judecatoria Sectorului 6. judecatorie justitie litigiu masterate mediere mediator mediator autorizat Mediator autorizat de Consiliul de Mediere pentru activitati de mediere in Bucuresti Mediator divort mediator divort pret mediatori mediatorii mediator in Bucuresti mediator in cazul unui divort mediatori Romania mediator din Timisoara Mediator Judecatoria Sectorului 1 Mediator Judecatoria Sectorului 2 Mediator Judecatoria Sectorului 3 Mediator Judecatoria Sectorului 4 Mediator Judecatoria Sectorului 5 Mediator Judecatoria Sectorului 6. mediator profesionist mediator TimisoaraTabloul Mediatorilor medierea ca profesie mediere Timisoara negociere onorariu parchet politie pragmatism Primul Tablou al Mediatorilor proces proces-verbal de mediere procuror profesia de mediator profesii de viitor solutionare amiabila specializare Tabloul Mediatorilor Autorizati Tabloul Mediatorilor Bucuresti Tabloul Mediatorilor Profesionisti Tabloul mediatorilor romani Tarife divort prin acordul partilor la mediator tarife pentru divortul prin acordul partilor la mediator tribunal
%d blogeri au apreciat asta: