DESCENTRALIZAREA ATRIBUTIILOR CONSILIULUI DE MEDIERE DIN ROMANIA – PROPUNERE

Lasă un comentariu

Iulie 6, 2012 de Autorul

Anul 2012 reprezinta pentru metodele ADR punctul in care totul se schimba.
Medierea reprezinta metoda alternativa de solutionare a disputelor in care s-a investit interes substantial la nivel european, dar si national.
Europa, se pare, a inteles ca economia este sustinuta de IMM-uri si de aceea doreste sa sprijine companiile de dimensiuni medii si micii in vederea solutionarii eventualelor dispute care apar.
Astfel, pana la sfarsitul anului 2012, Uniunea Europeana doreste elaborarea unei Directive care sa impuna ca toate disputele din domeniul protectiei consumatorului sa fie solutionate prin mediere.
De asemenea, Uniunea Europeana isi propune ca pana la sfarsitul anului curent sa emita un Regulament prin care metodele ADR, cu precadere medierea, sa devina proceduri prealabile obligatorii in toate litigiile comerciale transfrontaliere si nationale.
Cele doua acte legislative sunt privite ca un instrument de sprijin a relansarii economiei europene prin cresterea eficientei economice a companiilor.
La nivel national, legislatia romana in domeniul medierii incearca o remodelare prin introducerea acestei proceduri prealabile obligatorii in diferite tipuri de cauze. Modificarile legislative au fost adoptate si de catre Camera Deputatilor, camera decizionala, in 19 iunie 2012.
Avand in vedere tendinta generala, se impune descentralizarea atributiilor Consiliului de Mediere prin mandatarea partiala a competentelor acestuia catre entitati nou-create cu personalitate juridica in fiecare unitate administrativ teritoriala a tarii, entitati subordonate Consiliului („consilii de mediere judetene”).
Nevoia descentralizarii reiese din necesitatea unei organizari eficiente la nivel de judet, pentru o administrare directa a activitatii de mediere, cat si in vederea unei relationari coerente cu institutiile judetene (instante civile, A.N.P.C., etc). Instantele civile sunt organizate la nivelul fiecarui judet, iar A.N.P.C. are entitati cu personalitate juridica la nivelul fiecarui judet.
Lipsa reprezentantilor judeteni ai Consiliului de Mediere va duce la un blocaj in activitate prin lipsa organismelor similare din teritoriu.
Astfel, instantele civile dintr-un judet nu vor avea un corespondent in acel judet in mediere, iar ANPC nu va avea un corespondent judetean in mediere.
Pentru a evita astfel de blocaje, Consiliul de Mediere trebuie sa se organizeze administrativ in entitati judetene care pot relationa direct si care se pot angaja juridic in colaborari teritoriale.
Entitatile descentralizate ale Consiliului de Mediere trebuie sa aiba capacitate de exercitiu, cat si de folosinta a drepturilor, pentru ca acordurile incheiate cu institutiile judetene sa-si poata produce efecte.
In calitate mea de membru in Consiliul de Mediere cred ca este oportun sa ne unim eforturile pentru ca profesia sa se dezvolte in concordanta cu legislatia europeana si sa incercam sa corelam normele interne cu cele europene.
Trebuie avut in vedere faptul ca legislatia europeana trebuie aplicata statelor membre si cred ca este momentul sa renuntam la dorinta de supracentralizare excesiva administrativa, fiind in contradictie cu politica europeana, aplicabila si Romaniei.

2.      PROPUNERE MODIFICARE REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE AL CONSILIULUI DE MEDIERE:http://mediatorbucurestimustateanu.ro/2012/07/descentralizarea-atributiilor-consiliului-de-mediere-din-romania-propunere/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Contact:

0768.511.900

0722.511.900

Cele mai bune posturi și pagini

Despre mediere:

Parteneri:

http://mediatorbucurestimustateanu.ro/

https://mediatorbucuresti.wordpress.com

http://mediatorgiurgiu.ro/

http://mediator-bucuresti.blogspot.com/

http://nlp-xtraining.ro

http://anndrei.ro/

http://pepimustateanu.blogspot.ro/

free counters
document.write(unescape("%3Cscript src=%27http://s10.histats.com/js15_gif.js%27 type=%27text/javascript%27%3E%3C/script%3E")); try {Histats.startgif(1,2078858,4,8006,""); Histats.track_hits();} catch(err){};

acord de confidentialitate Acord de mediere definitie alternativ arbitraj avantajele medierii in caz de divort avocat divort avocat si mediator beneficiu Bucuresti Cat castiga un mediator CAT COSTA DIVORTUL PRIN MEDIERE centru de mediere conflict consens consiliu de mediere Consiliul de Mediere Contract de mediere definitie Contractul de mediere cursuri de mediator cursuri mediere divort la mediator eficient informare de la Judecatorie informare mediere tribunal judecator Judecatoria Sectorului 1 Judecatoria Sectorului 2 Judecatoria Sectorului 3 Judecatoria Sectorului 4 Judecatoria Sectorului 5 Judecatoria Sectorului 6. judecatorie justitie litigiu masterate mediere mediator mediator autorizat Mediator autorizat de Consiliul de Mediere pentru activitati de mediere in Bucuresti Mediator divort mediator divort pret mediatori mediatorii mediator in Bucuresti mediator in cazul unui divort mediatori Romania mediator din Timisoara Mediator Judecatoria Sectorului 1 Mediator Judecatoria Sectorului 2 Mediator Judecatoria Sectorului 3 Mediator Judecatoria Sectorului 4 Mediator Judecatoria Sectorului 5 Mediator Judecatoria Sectorului 6. mediator profesionist mediator TimisoaraTabloul Mediatorilor medierea ca profesie mediere Timisoara negociere onorariu parchet politie pragmatism Primul Tablou al Mediatorilor proces proces-verbal de mediere procuror profesia de mediator profesii de viitor solutionare amiabila specializare Tabloul Mediatorilor Autorizati Tabloul Mediatorilor Bucuresti Tabloul Mediatorilor Profesionisti Tabloul mediatorilor romani Tarife divort prin acordul partilor la mediator tarife pentru divortul prin acordul partilor la mediator tribunal
%d blogeri au apreciat asta: